Articole

4 moduri în care psihoterapia te poate ajuta (și dacă in prezent te consideri un om fericit)

Majoritatea oamenilor trăiesc cu impresia că terapia este pentru cei slabi. Că apelarea la un terapeut este un mod de a spune ca nu poți face față singur greutăților vieții sau ca ai nevoie să fii ținut de mână. Aceste lucruri sunt foarte departe de adevăr, însă, psihoterapia fiind o unealtă de care toată lumea se poate folosi, inclusiv cei care sunt fericiți în viețile lor.

Foarte mulți dintre noi am crescut cu mentalitatea că lucrurile interne pe care le simțim (sau pe care le gândim) ar trebui să rămână internalizate. Că ele trebuiesc ascunse sub covor și niciodată aduse în discuție cu ceilalți. Aceasta este probabil cel mai rău lucru pe care îl poți face pentru tine. Ascunzându-ți sentimentele, frustrările și chiar și fricile, oricât de iraționale ar părea, nu faci decât să te ascunzi de tine și de realitatea ta. În timp, această negare a propriilor trăiri poate duce la irascibilitate (începi să te enervezi foarte ușor), psihosomatizare (atunci când trăirile interioare se manifestă fizic), sau chiar anxietate și depresie. Toate acestea pot fi evitate dacă alegi să discuți cu un terapeut.

Iată câteva moduri în care un psihoterapeut te poate ajuta, chiar și dacă te consideri un om fericit.

  1. Psihoterapia are efecte pe termen lung

Acesta e un beneficiu enorm al terapiei și este datorat faptului că într-un proces terapeutic nu doar rezolvi problemele care te macină acum, ci dezvolți și mecanisme care te vor ajuta să rezolvi singur alte probleme în viitor. Practic, ședințele de terapie de acum au efecte ce vor continua să crească și să evolueze în timp, oferindu-ți resurse pentru viitoare perioade mai dificile din viața ta. Mai mult, discuțiile cu un terapeut vor face mai ușor exprimarea sentimentelor în viitor, ceea ce înseamnă că ascunderea trăirilor nu va mai fi modalitatea standard de a face față problemelor.

  1. Te va ajuta să empatizezi mai ușor

Într-un mod ironic, majoritatea oamenilor intră în terapie pentru a-și înțelege propriile probleme și ajung să dobândească insight care îi ajută să îi înțeleagă mai bine pe cei din jur. Comportamentele prietenilor, colegilor, șefilor, etc., devin dintr-un mister de nedeslușit, un pic mai ușor de înțeles. De cele mai multe ori o persoană trecută printr-un proces terapeutic va putea înțelege unele comportamente mai ușor, deoarece nu mai are acel văl de presupuneri despre alte persoane, pe care cu toții le avem.

  1. Îți permite să educi următoarea generație

Unul dintre cele mai bune beneficii ale psihoterapiei este fapul ca vei dobândi nu doar mecanisme de coping și o înțelegere de sine mai aprofundată, dar și faptul că, dacă ai sau îți dorești copii, le poți transmite aceste lecții pe care tu nu le-ai avut. Copiii pot învăța un vocabular de sentimente de la o vârstă fragedă, care îi vor ajuta să înțeleagă că este în regulă, și chiar sănătos, să discuți despre sentimentele tale. Mai mult, această educație îi va ajuta sa comunice sănătos atunci când se simt ignorați, tratați pe nedrept, etc.

  1. Îți va fi mult mai ușor să îi asculți activ pe ceilalți

Atunci când o persoană petrece o perioadă de timp semnificativă cu un ‘ascultător profesionist’, aceasta începe să își dezvolte abilitatea de a asculta activ. Într-un proces terapeutic petreci mult ore cu un om care păstrează contactul vizual, este atent și indică faptul că reflectează la ceea ce spui. Mai mult, ai ocazia să simți cum e să fii ascultat cu adevărat și vei vrea ca și oamenii dragi ție să simtă asta când vorbesc cu tine.

 

Așadar, sedințele de psihoterapie nu sunt doar rezervate acelor momente din viață în care simți că nu poți face față problemelor și în care te simți izolat de lume. Poate fi, de asemenea, foarte utilă în reorientarea către adevăratele tale nevoi și dorințe, o metodă de a învăța cum să ai compasiune față de tine și, mai ales, dobândirea unei înțelegeri și unui respect mai profund al propriilor sentimente, și chiar și ale celor din jur.

Te asteptam la cabinetul Holistic Wellness situat in Bucuresti – zona Piata Victoriei pentru o intalnire cu tine!